De cand am aflat ca sunt insarcinata, am tot cautat pe net experientele altor mamici cu nasterea, atat naturala cat si prin cezariana. Am fost si speriata si increzatoare si iar speriata si iar increzatoare, ce vreau eu sa spun este ca fiecare femeie este diferita, ba mai mult, fiecare sarcina este diferita. Ceea ce urmeaza sa va povestesc, este strict experienta mea si nu trebuie luata drept exemplu.
Vreau sa incep prin a spune ca indiferent de metoda prin care alegi (sau esti nevoita) sa nasti, esti tot la fel de mama. Exista multe discutii pe aceasta tema pe toate grupurile de mamici pe care eu am tot fost pe parcursul sarcinii. De cele mai multe ori, cele care nasc natural le condamna pe cele cu nasterea prin cezariana si invers, cele cu cezariana spunand ca si cele cu nastere naturala primesc epidurala si ca nu este total natural ceea ce fac.
Din punctul meu de vedere, alegerea trebuie facuta in primul rand cu medicul care a supravegheat sarcina, acesta fiind cel mai in masura sa stabileasca cum se va produce fericitul eveniment, prioritara fiind sanatatea mamei si a bebelusului, iar mai apoi dorinta ta ca mama.
La noi in tara, exista posibilitatea de a alege, ceea in alte tari nu se practica, mai exact chiar daca mama este din punct de vedere medical apta pentru o nastere naturala, aceasta poate alege cezariana.
Nu pot sa inteleg modul prin care femeile se judeca intre ele, mai ales cand este vorba de sanatate. Fiecare stie ce e mai bine pentru ea, nu e nimeni in masura sa condamne alegerile cuiva si cu toate astea, intre femei, e o raca continua.
Eu am fost nevoita sa fac cezariana, dar, daca nu exista o mica problema, sa fiu sincera, tot pentru acest fel de nastere as fi optat. Asta nu m-a facut sa ma simt mai putin mama, tot in mine a crescut, tot eu am “dus” greul, tot la pieptul meu sta.
Buuun, acum ca am lamurit acest aspect, incep sa va povestesc experienta propriu-zisa.
La penultimul control inainte de nastere, undeva pe la 36 de saptamani de sarcina, medicul mi-a spus ca fetita mea are cordonul infasurat de doua ori in jurul gatului iar nasterea naturala nu este o optiune. Dupa cum v-am spus si mai sus, nu as fi ales asta oricum. M-a cuprins un sentiment de teama auzind acest lucru insa medicul m-a linistit rapid spunand ca este ceva des intalnit si ca nu am de ce sa imi fac griji.
Cu o zi inainte de nastere, avand in vedere situatia globala generata de Covid 19, a trebuit sa ma prezint la spital pentru a face testul PCR. Test de care ma temeam, atat de procedura in sine cat si de raspunsul lui. Am sa explic putin de ce: spitalul la care eu am ales sa nasc, in perioada aceea, avea un protocol pentru mamele infectate cu Covid 19, mai exact nu le permitea nasterea acolo. In caz ca eram infectata, trebuia sa merg la Maternitaea Bucur, unde nasteam cu un medic pe care nu il vazusem in viata mea - nu asta era ingrijorarea mea cea mai mare, nu contest pregatirea medicilor de acolo - dar bebelusul meu nu ar fi fost alaturi de mine in primele doua saptamani ceea ce insemna ca imi puteam lua adio de la alaptare. Va spun sincer ca au fost cele mai stresante ore pentru mine, acelea in care am asteptat rezultatul, chiar daca stiam cat m-am ferit, cat m-am dezinfectat si cata grija am avut. A venit rezultatul care, multumesc lui Dumnezeu a fost unul negativ si am putut sa nasc la spitalul unde planificasem alaturi de medicul meu.
A venit ziua cea mare. Aproape ca nu am dormit deloc toata noaptea de emotii si nerabdare. Mi-am verificat bagajul de 3-4 ori sa fiu sigura ca nu am uitat nimic. Acte, hainute, pampersi, creme, deodorant - bifasem tot.
Ora 6.00 - m-am prezentat la camera de garda asa cum stabilisem cu medicul meu.
Trecand de triaj, am ajuns la cabinetul de obstetrica unde mi-au facut control ginecologic si o ecografie- ultima unde mi-am vazut puiul in burtica si i-am auzit inimioara pe aparat. Apoi m-am schimbat in pijama si am asteptat un brancardier cu un carut sa mergem la etajul destinat operatiilor de cezariana.
Ajunsa acolo, am fost intampinata de o asistenta care m-a condus intr-o camera unde erau cateva femei care dormeau, am constatat eu mai tarziu ca ele deja trecusera prin operatie. M-a pus sa-mi aleg un pat. Am ales la geam si am continuat cu un alt set de analize, de data aceasta de sange. Inca eram in camera unde-mi recoltase analizele cand am auzit-o cum spune, haideti ca va asteapta domnul doctor anestezist la sala. Panica, panica! Nu eram pregatita asa de repede. Ce-mi iau la sala? Uitasem sutienul si lenjeria intima pe mine. Asa am plecat, nu am avut timp de reactie, ceea ce, uitandu-ma inapoi, a fost mai bine. Am traversat etajul respectiv catre sala de operatie cat de repede poate traversa o gravida cu burta la gura (foarte greu). Aripa cu salile de operatie arata extrem de bine. Ajunsa acolo, exista o camera inainte de sala de operatie unde era domnul doctor anestezist care ma astepta. M-a intrebat daca ma stiu alergica la medicamente, i-am spus ca nu, am completat cateva formulare si hai. Mai departe, urcata deja pe masa de operatie, am avut noroc sa fie cineva in sala, care sa ma tina de vorba, sa ma incurajeze si sa-mi promita ca in cateva minute imi voi vedea puiul. Anestezia in sine a constat in 3 injectii, de care imi era extrem de frica, dar abia le-am simtit ca si durere, asta si pentru ca ti se aplica un spray anestezic local in zona in care urmeaza sa ti se faca incizia. Imediat dupa ultima injectie, deja nu mai puteam sa imi controlez singura picioarele, astfel incat am avut nevoie de ajutor sa ma asez si sa ma intind pe masa de operatie. Senzatia cand am inceput sa amortesc, a fost o piscatura in degetele de la picioare dupa care nu mai simteam nimic. Am avut un dispozitiv montat in coloana, numit cateter - un mic furtunas prin care mi s-au administrat analgezice, o metoda alternativa la introducerea lor prin vena, dar pe care nu l-am suportat decat cateva ore, va povestesc imediat si despre asta.
Sa-i dea Dumnezeu sanatate persoanei din sala care m-a tinut de mana pe tot parcursul acestor proceduri dar si in timpul operatiei. Conteaza enorm sprijinul moral in momentele acelea. Eram extrem de emotionata.
Pana mi-am auzit fetita pentru prima oara plangand, a durat fix 20 de minute. Din acel moment magic, timpul s-a dilatat.
Dupa ce au curatat-o putin, au cantarit-o si masurat-o, mi-au adus-o sa o vad. Cel mai frumos chip vazut de mine. Cel mai frumos moment din viata mea de pana atunci, coplesita, am putut sa o pup de cateva ori iar mai apoi au luat-o pentru a se ocupa doctorul neonatolog de ea.
De atunci pana cand am iesit din sala de operatie, habar nu am cat a trecut, cert este ca a durat mai mult decat pana au scos-o. Deja incepuse frisonul specific.
Am ajuns inapoi in camera, m-a mutat un brancardier de pe targa pe patul meu iar de aici, frisonul a mai durat cam 2 ore. Revenind putin la cateter, prin el mi s-a administrat prima fiola de analgezice, nu stiu exact ce continea, nu stiu daca de la ele sau a fost doar in mintea mea, dar dupa administrare, la cateva minute, aveam senzatia ca ma plosteste si nu in sensul ca as putea sa adorm. O senzatie ciudatica. Am asteptat si a doua doza sa vad daca am aceeasi senzatie si am cerut asistentei sa nu imi mai administreze prin el. Zis si facut. Acum problema a fost ca nu mi l-au si scos (cateterul), a ramas acolo, iar eu miscandu-ma pe spate, cred eu ca l-am scos putin de acolo si am avut dureri de spate. Abia a doua zi l-au scos, cand am putut sa ma misc. Asa a si observat o colega de salon ca am camasa uda in locul respectiv, moment in care am chemat pe cineva si mi-au spus ca nu e nimic grav - ma speriasem, imi iesea lichid din coloana - si atunci l-au si scos. In urmatoarele zile am avut dureri de spate mari, chiar si acum la aproape 3 luni de la operatie ma confrunt cu ele dar nu provin de la el. Colega de salon a avut si ea si nu a trecut prin asta, asa ca nu luati ca atare ce spun eu, doar va impartasesc experienta mea.
Revenind la momentul dupa operatie, odata scos cateterul, primeam analgezice pe vena, analgezice ce nu isi mai faceau efectul asa de bine, si nu rezistam mai mult de 2h, iar intervalul la care primeam era de 4h. M-am chinuit putin cu durerile.
Mi-au adus bebelusul la aproximativ 2 ore si jumatate dupa operatie, mi-au atasat-o la san, iar ea s-a comportat de parca era a mia oara cand facea asta. M-am emotionat tare, m-am bucurat ca sunt acolo cu ea si ca pot sa o alaptez, nimic nu mai conta.
Pe timpul zilei nu am putut sa beau decat cateva guri de apa, asta a fost cam greu pentru mine, fiind o persoana care bea multa apa in general. Aveam gatul uscat, dar am inteles ca asa trebuie pentru a nu face bulbuci in burta. Nu am putut sa dorm deloc pe timpul zilei, mesaje, telefoane si felicitari. Cel mai rau mi-a parut ca nu a fost tatal ei langa noi, dar a trebuit sa ne supunem asa cum au facut-o toti cei care au trecut prin asta in perioada Covidului.
Pe seara mi-au adus-o iar si de data aceasta au lasat-o 3h langa mine. A fost minunat, m-am bucurat de fiecare clipa cu ea, am facut poze si am sunat apropiatii pe videocall.
Aici am avut parte de un mic eveniment neplacut, nu stiu nici pana in ziua de azi de ce s-a intamplat asa, exista o anumita injectie pe care trebuie sa ti-o administreze - Clexane - pentru a nu se coagula sangele, avand in vedere ca dupa operatie corpul incepe sa elimine lohiile - resturile ramase. Ei bine, in seara respectiva eu nu am primit aceasta injectie, iar asta mi-am dat seama abia a doua zi, cand am vorbit cu o alta asistenta fata de cea care ma avusese in grija cu o seara inainte. Lucru care nu este normal si mai ales sanatos, exista niste riscuri pe care ulteorir nu si le-a asumat nimeni. Lectia mea din aceasta experienta: sa intreb mereu ce mi se administreaza.
Am reusit intr-un final sa adorm undeva pe la ora 23.30 iar la ora 5.00 abia asteptam sa imi vad bebelusul.
Exista o procedura mai putin placuta si trebuie sa recunosc dureroasa, mai exact, o asistenta, m-a apasat undeva mai jos de burta, aproape de operatie, sa elimin cat mai mult din sangele ramas. A fost un rau necesar, am trecut prin asta in decursul zilelor de spitalizare cam de 4-5 ori.
Urmatoarea zi, m-am ridicat usor din pat, a trebuit sa ma mut intr-o alta camera, dar am fost ajutata de un brancardier pentru ca singura nu as fi reusit sa merg si nici sa imi duc toate bagajele.
Ajunsa acolo, am inceput sa merg prin camera, sa incerc sa beau apa, sa mananc putina supa - procedura cu pachetele era urmatoarea: familia iti lasa la portar jos punga, scria pe pachet pentru cine e, iar el venea la camera si le aducea. Deja durerile de la operatie erau mult mai suportabile, insa ce ma deranja era spatele. Nu a mai trecut mult si mi-au adus fetita, am putut sa ma bucur iarasi de timpul cu ea, am atasat-o la san cu ajutorul unei asistente care mi-a aratat cum sa fac asta corect. A mancat, iar eu eram cea mai fericita ca pot sa o hranesc asa.
Ziua respectiva s-a desfasurat printre dureri de spate, piept de pui, supa, ceai pentru lactatie, bebelusa mea, cateva analize, cateva formulare de completat si telefoane cu familia.
In aceasi seara, ne-am mutat un etaj mai jos, intr-o camera mult mai dotata, o baie cu dus si ceva mai multa liniste. A fost prima noapte petrecuta impreuna, am avut-o langa mine si chiar daca nu am dormit aproape deloc, am stat si am pazit-o, admirat-o, mirosit-o, a fost cea mai frumoasa noapte.
Aveam parte de asistenta non stop, trebuia doar sa iesi pe hol si sa ceri. Abia asteptam a doua zi sa plecam acasa.
In dimineata urmatoare am fost chemata la toaletare. Intai mi s-a recoltat sange pentru analize iar mai apoi o doamna asistenta foarte draguta mi-a ingrijit operatia si zona intima. Tot atunci a fost pentru ultima oara cand am fost apasata pe burta pentru eliminarea lohiilor. O jumatate de ora mai tarziu au inceput procedurile pentru externare. Am avut parte de vizita neonatologului care mi-a lasat o lista cu recomandari, - despre asta intr-un alt articol -.
Am asteptat cumintele externarile, am primit cateva cadouri, asa am primit toate mamicile apoi am plecat acasa fericite si pline de nerabdare sa ne cunoastem mai bine. ♥️
Experienta mea a fost una placuta, singurul impediment a fost faptul ca nu am primit vizite, dar asta nu a tinut de nimeni.
Sper sa va fie de ajutor experienta mea.
Multumesc celor care au parcurs articolul pana la final. Stiu ca este o poveste lunga, dar mi-e draga amintirea si nu am vrut sa ratez nici un detaliu.
AndreeaN♥️